Вот субтитры из румынского видео. Кратко перескажи содержание видео на русском языке:…
- User
Вот субтитры из румынского видео. Кратко перескажи содержание видео на русском языке: Bună seara! Astăzi o să ajungem împreună în trei zone ale țării. La început o să mergem pe urmele uraniului românesc, la Ștei, postul oraș comunist Dr. Petru Groza. O să ajungem apoi la Sighetul Marmației să vedem ce înseamnă acolo un târg de țară și la sfârșit o să aflați câte ceva despre viața de noapte a Bucureștiului. Rămâneți alături de noi și fiți cu ochii în par. Mă întreb câți dintre dumneavoastră ați auzit că în România sunt mine de uraniu, că în țara noastră a existat cel mai mare zăcământ de uraniu din lume și că în perioada 1950-1964 munții întregi de zăcământ radioactiv au fost cărați în Uniunea Sovietică, interesată să devină cea mai mare putere nucleară din lume. Puțini știm că tot ce era legat de transportul, exploatarea și prelucrarea minereului radioactiv era trecut de securitate sub legea tăcerii. Vă propun în această seară un documentar despre drumul uraniului și despre un oraș românesc construit de ruși. Cum au aflat rușii de existența uraniului în munții Bihariei, nu se știe sigur. Legenda spune că un turist neamț, după ce și-a lăsat aparatul de fotografiat sprijinit de o piatră cenușie, ar fi observat că filmul era voalat. Povestea a circulat din om în om și turistul neamț a devenit când spion american, când preot catolic. Adevărul este că primele prospecțiuni au fost făcute de nemții. Și asta după ce un misionar catolic, pe nume Laslo, a descoperit prin secolul al XVIII-lea că în satele din zona șteiului, oamenii aveau boli ciudate, probabil tumori. Prezența unor maladii asemănătoare în alte zone cu minereu uranifer a atras atenția nemților, care au început să facă investigații și de la ei se pare că informațiile ar fi ajuns la rusi. Interesați, sovieticii au trimis în zona șteiului 300 de specialiști și câteva mii de soldați. A fost nevoie să se construiască pentru ei un oraș. Prin 1950 și-au adus rușii specialiști care să cerceteze zăcământul de uraniu de la Băița Plai. Rezultatele au fost spectaculoase. Minăreul de aici s-a dovedit a fi cel mai bogat din lume. Un zăcământ de uraniu cu o grosime medie de circa 4 metri. A fost grosim și de 12 metri. Minăreul conținut 1,36 media. Iar erau conținuturi, așa zise, uragan, de 10, 20, 30, 40, 50 și până la 60%. Interesată de acapararea puterii nucleare, Uniunea Sovietică încheie cu România un contract privind exploatarea minereului de uraniu. Prețul specificat era de 15 dolari kilogramul. Contractul era semnat din partea României de Chivu Stoica. Putea obțina un preț mai bun pe uraniu exploatat de aici? Se putea. Categoric se putea, pentru că conținutul era de 10 ori mai mare decât conținutul pieței. Peruși însă nu interesa prețul. Fostul director al minei de uraniu își amintește că nu doreau decât să exploateze cât mai mult, cât mai repede și cât mai bine. Și pentru asta trebuiau să fie asigurate condiții bune de trai pentru specialiștii și militarii sovietici trimișaici. În 1950, ștăiul era un mic sat de munte. Locuitorii se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor. Încă nu venise peste ei colectivizarea. Era sat sclab, foarte sclab și mai mic, adică mai puține numere. Dacă au fost la 500 de persoane, peste 500 ce vândă? Rușii au stat la început în barăci. Relațiile cu românii erau ca între șef și subordonați. iar șefii aveau nevoie de locuințe confortabile. Așa a apărut orașul Șteii, numit apoi prin decret guvernamental în 1956 Dr. Petru Groza. Cătunul de Odinioare s-a transformat în numai doi ani într-un oraș cochet, unic în țară. Un oraș construit de ruși pentru interesele rușilor. În zona de est a localității, azi redevenită pământ pentru agricultură, a apărut un cartier de barăci. Era cartierul soldaților sovietici. Intrarea românilor era interzisă. Și în centru exista un spațiu sovietic. Strada Lenin a fost închisă circulației și aici s-au construit blocuri solide pentru cei 300 de specialiști. Au mai apărut o școală numai pentru ruși, o bază sportivă în exclusivitatea lor și magazine proprii în care românii nu aveau acces. Noi eram considerați că suntem cu uranul. Ei știreau pe undeva că să nu frecventăm în magazinile lor, stau să ne bagăm pe acolo cu targul. Aveau fază la poartă, nu știu, nu-s toate voi, numai lor. Aveau oamenii legitimații care puteau intra dintre români, care mai aveau legături pe acolo cu iepurușii. Și ne mai scoțeau și nouă alimente. Zahăr, orez, ulei, tot ce era acolo. Și iar materiale din astea, cum costumii frumoase, material mai bun, stofii, numai acolo găseam mai bun, mătașul scumpă. Și... Cu cei prin cunoștință, nici de 19 de ani nu aveam chestia acolo. Ioan Coș a fost angajat la exploatarea minieră Bihor până în 1969, când a avut un accident de muncă. În subteran însă n-a lucrat decât șase luni. Nu am lucrat în mine, în front, decât numai la ancoratul mine, până era rupături. Dădeam cu piatra de sus. Că avem bâti așa lungi și în capătul bâti era fier bătut și dădem așa, nu stătem sub piatră, merge așa. Ca să cadă piatra când o lovem, cadea acolo și noi rămânem aici, ca cum cadea pe noi. Ioan Coș are 86 de ani și a rămas acum cel mai bătrân om din oraș. Cât lucră cu lor, n-ajunge să bătrânească. Nici muritor chiar dintr-o an cu mine am fost șapte. Și mai sunt singur eu. Din toți ori mă știu. La exploatarea minieră băița lucreau peste 15.000 de români. Erau conduși de specialiști sovietici și păziți permanent de soldați din trupele de securitate. Oamenii erau mulțumiți că lucrau la mina de uraniu. Aveau locuințe asigurate, tot în ștei, în cartierele rezervate românilor. Și în plus, rușii plăteau regește. Dacă nu ne face acum în bani, erau unii care au și 80 de milioane, cum ar fi acum în bani. De atunci? În bani de atunci, până la 15.000 pe lună. Întrecerile socialiste din subteran se țineau lanț. Se lucra zi și noapte. Niciun român dintre cei care munceau efectiv în mină nu știa ce anume se extrage și nici nu auzise de efectele radiațiilor gamma sau de contaminare radioactivă. Convoaie de mașini încărcate cu minereu de uraniu curgeau zi și noapte către morile din ștei, unde minereul urma să fie concasat. Era concasat, se măsura cantitatea de uraniu, după care rușii trebuiau să plătească și după aceea era dus. în Unia Sovietică, la Silamea, sau la Novosibirsk, sau la Krivoi Rog. Zilnic plecau către gara Halmeu 3-4 garnituri de tren. Așezați direct pe minereu radioactiv erau soldații români. La Halmeu, sub pază, pagoanele românești erau modificate ca să poată merge pe șinele sovietice. Zece ani, uraniul românesc a ieșit continuu pe această poartă a țării. 2 milioane de tone de minereu. Materie primă pentru bombele atomice și pentru reactoarele rusești. Hristodor Anastase a fost timp de 22 de ani director al exploatării miniere. /// a fost avansat de ruși pentru o inovație care revoluționa sistemul de pușcare. Loaspătul absolvent al facultății de mine a fost numit inginer șef și apoi director. N-am acceptat să fim în situația respectivă de a nu cunoaște documenturile pe care le țineau la secret. Chiar la numirea mea ca inginer șef la această carieră, aveam 24-25 de ani pe timpul acela, S-au ridicat une foarte tare să spună că eu n-am acces la documente secrete. Cum ați ajuns, frecval Cariere? Păi știință. Din cauza radiațiilor, fostul director al minei are mâinile, capul și spatele depigmentate. Uite, respectam multe pigmentare. Un medic mi-a spus, ești medic, radiolog? Zic nu, zice da, ai urmele respective de iradiat. Și într-adevăr sunt iradiat. Directorul cu mână de fier spune că exploatarea de la băița Play s-a făcut foarte repede și de aceea nu puteau fi respectate normele de protecție a muncii. În mină, amenințarea morții se simțea de peste tot. Radiațiile emise de minereul de uraniu nu se văd, dar o moară. Altele, precum radiul, pătrund în organism odată cu aerul, apa sau praful, se acumulează în oasă și emit de acolo radiații ucigătoare. Prin dezintegrări se ajunge la doi produs toxici, care sunt poloniu-218 și poloniu-214, respectiv radiu A și radiu C'. Perioada lor de înjumătățire este cam de ordinul 4-5 minute. Acești produs soliți inhalați... După un anumit cumul, pentru că și aici se poate vorbi de o doză cumulată, riscul de a induce cancer este mare. Românii nu au aflat de pericolul radiațiilor decât în 1957. Până atunci s-a exploatat uscat, iar norii de praf radioactiv se împrășteau peste tot. Prima dată nu se știe de radiații. Nu mai erau oameni curioși. Adică cum? Cât te duceai acolo, zonă a 1-a, zonă a 2-a, zonă a 3-a și te duceai pe niște cabine și s-a plângat becul pe tine dacă nu ieși, ai orecum cu praf pe tine sau o peticică pe clop, ce știu eu, pângi pe încălțăminte, cine știe cum, s-a mers atunci în tentament, te-a mers înapoi ca să te spuriți înapoi, să te scuturi, să te spieli, să faci ceva, că nu puteai ieși afară. Și ziceam că ce știu eu. De furnică ceva, când stăteam acolo aproape de material și ăsta. Încolo, ca dăunător așa, păi n-am mai văzut ce să cunoaștem. Mi-aduc aminte, chiar aici, în Valea Lupului, era un izvor. Și m-am apucat să beau apă. De acolo eram cu un rus. Și mi-a spus, stai, nu bea apă de acolo. De ce? E radiată. Când sinistrul secret deținut de ruși s-a aflat, la exploatarea minieră Bihor s-a înființat o secție de cercetări pentru securitatea minieră și igiena radiațiilor. Concluzia la care s-a ajuns? Minerii mor de cancer într-un număr de patru ori mai mare decât populația din aceeași zonă, care nu lucrează în minele de uraniu. Eu personal înclin să cred că această incidență a... Deceselor, a bolii ca atare, a fost mai mare. Dar în anii de început a mineritului uraniului aici, în zona noastră, s-a perindat o foarte numeroasă mână de lucru, care după stagii variabile, un an, doi, trei, au plecat din diferite motive și s-au împânzit în toată țara. Și atunci, când a decedat, nu știu dacă i-a trecut cuiva prin cap să mai facă și o anchetă profesională și să vadă dacă omul respectiv a lucrat în mileni de urani. Doctorul Gheorghe Dincă, cel care a pus bazele laboratorului de cercetare din Ștei, a murit. Avea cancer. Moartea minerilor de la Băița a rămas și după plecarea rușilor secret de serviciu. În sistemul ăsta de cercetare noi făceam contract cu unitățile miniere, pe care le deserveam. Sigur că drumul era cu unul, la BDS, cum se spunea pe vremea aceea, adică la Birol Documente Secrete. Bilo, documente secrete, se aplica pe el o stampilă, document secret și soarta lui, nici eu nu pot să vă spun. Când minerii au aflat de pericolul radiațiilor, frica a stârnit reacției contrare. Unii au fugit, alții atrași de bani au rămas să muncească. Pe oamenii simpli, pe minerii, mai mult decât radiațiile, îi speriau accidentele de muncă. Mi s-a făcut frică, da, dar păi... Așa e omul făcut, că, a, ce știu eu, pentru banii omul tot apilează și tot merge și tot nu știu ce, dar ce să faci, că situația... Așa au fost timpurile, că era timpul cu colectivul, cu nu știu ce și am mărșit care unde am putut. În aminte aici, ceea ce se mitiră nu exista, s-a făcut între timp. Marea majoritate sunt de cei care au lucrat în zonă. Sunt minieri, maestri minieri, sunt lucrători care au lucrat la concasare. Și la ora actuală s-a umplut cimitirul de cruci. În 1964, zăcământul principal era 90% exploatat. Ultimii ruși au plecat din ștei în iulie 65. Românii au continuat să muncească la Băita Plai. Activitatea lor a rămas secretă. Atât de secretă încât pe harta economică a județului Bihor nu figurează nicio exploatare de urani. N-aveai voie să discuți. Era chiar la anul apasă, ne spuneam la ședință, că secret e stat, adică secret e stat, pentru că să nu divulgi. Și chiar dacă auzi pe cineva că se interesează, cu tare și cu tare, să-l întrebi ce vrea. Eram la examenul de medic specialist. Examenul dădeam într-o clinică bucureșteană, unde aveam, mă rog, în comisie, doi distinși profesori, care la primul examen la care m-am prezentat, m-au întrebat unul dintre ei, de unde sunt? Și am răspuns, din Petru Groza. S-au uitat unul la altul, am văzut că sunt mirați, pe undeva au avut un pic de ezitare, nu prea erau atenți la ce spuneam eu, sigur, și au revenit pe urmă și m-au întrebat și mi-au urmărit expunerea. Dar la a doua probă care am dat-o, peste câteva zile, parcă erau mai neatenți la ce spuneam eu. Și șușuteau ceva între ei și la care unul mă întreabă pe mine, zice, dom'le, unde e Petru Groza asta? Iar eu îi explic foarte frumos, dom'le, în județul Bihor, între Oradea și Deva, gândiți-vă cam pe la jumătatea drumului, dar în județul Bihor este Petru Groza, la care celălalt îl lovește peste umăr și îi spune, am câștigat. Probabil că puseseră pariu, unde e Petru Groza, în cele câteva zile care se scurseseră de la celălalt filzan. După plecarea rușilor, uraniul era transportat la uzina R din Feldioara, lângă Brașov. Acolo era prelucrat și transformat în pulberea galbenă, sau prăjitura galbenă, cum i se spune. Astăzi munca în minele de uraniu a rămas la fel de grea. La mina Băița, 98% din minereu se cară cu roaba și se încarcă cu trocul. cu sapa sau cu mâinile. Pe vremea rușilor se aduceau anual o mie de roabe noi. Acum, dacă se aduc 10 roabe pe lună, e un succes. În subteran, din cele șase ventilatoare, nu mai funcționează decât unul. Oamenii continuă să bea apă direct de la furtunul din mină. Singura măsură de protecție e salopeta. Minării nu mai câștigă atât de mult ca pe vremuri. Îi invidiază pe colegii din Valea Jiului, mai bine plătiți și mai mediatizați. Condițiile sunt mai grele ca în 19-le vreme. Filoanele sunt mai departate din ce în ce, astea știi cum să le spun. Muranul e mai departe de transportat. În Valea Ziului au salarii, cum să zic, cu condiții normale de mine. Noi nici porul de radiații nu avem impozitare. Cum aveți salariul? Acum, în Ștei, părerile despre nivelul radiațiilor sunt împărțite. Cercetătorii de la Laboratorul pentru Radioprotecție //// Condiții de muncă și ecologie încearcă să dea un răspuns liniștitor. Față de valorile maxime admise, cele găsite la ora actuală, deci în anul 1996-1997, acestea sunt la valori de ordinul 10% de ori mai mici decât valorile maxime admise. Dacă la contact dau un singur exemplu, Normele permit o valoare de 2000 microsievert pe oră, noi am măsurat 3,4-3,8 microsievert pe oră. Nivelul radiațiilor între ștei și băița variază însă în limite foarte largi. Oamenii și-au construit casele cu piatra adusă de la mină. În pereții multor clădiri s-au găsit materiale radioactive. Au fost cercetate 150 de case din ștei și din satele alăturate. La tace, pe când vinem noi aici, caută și o scoate de cif. Și-am luat un târnăcop pe o rangă, dar ne-am încercuit-o așa, cu o cretă albă, ca să nu spară, numai aici, aici, ca aici era, să vedea pe aparat cum joacă aparatul. Și atunci, într-adevăr, am scos patra. Și într-adevăr era o piață mai lungă așa, mai lunguiată așa și era un pic mai, mai, gândeai că e mai slabă ca celelalte și mai, mai, mai, mai, cenușie așa. Nu era ca celelalte. Și am pus-o, am curățât acolo totul tot, am măturat și am pus-o pe-o parte. Și când ori vinit inginerii înapoi cu aparatul, într-adevăr, când pun eu pe, dată sare acolo asta și bag acolo la, unde o foste, în zid, acolo nimic, așa e, obișnuit. Nivelul radiațiilor continuă să fie mare în jurul fostelor mori de concasare. La moara 2, terenul din preajma a devenit pământ agricol. Oamenii cultivă crâu, porumb, zarzavaturi. La Băița există și un depozit de deșeuri radioactive. Dacă întrebi însă de el, localnicii te privesc primirare și te întreabă la rândul lor de unde ai aflat. Deșeurile provin de la Cernavoda și se spune că sunt mai radioactive decât uraniul natural. Ambalate în containere, ele sunt depozitate în minele părăsite din băița plai. În sat, la numai 2 km de intrare în mină, locuiesc oameni, în blocurile construite pe vremuri de ruși. Condițiile sunt mizere, iar despre nivelul radiațiilor de aici nu vorbește nimeni. În fața blocurilor mai rezistă celebra casă de cucuvele, postul teatru sovietic. Aici, prin anii 56-60, se organizau spectacole pentru muncitorii fruntași. Mersi! Sunt foarte multe!
- Assistant
Из видео следует, что оно представляет собой документальный фильм, который исследует различные аспекты добычи и использования урана в Румынии в период господства Советского Союза. В начале идет рассказ про город Штей, который был построен для советских специалистов и солдат, работающих на месторождениях урана. Видео освещает историю обнаружения урана в Румынии, роль советских специалистов в его добыче и негативные последствия для здоровья местных шахтеров, связанные с радиацией. Также упоминается эксплуатация румынских ресурсов Советским Союзом на невыгодных для Румынии условиях. В конце видео затрагивается проблема радиации и ее воздействие на людей, живущих возле бывших урановых шахт, а также хранение радиоактивных отходов.